O, dragă rugă sfântă,
Ce tu pașii îmi îndrepți,
Către Domnul ce ascultă,
De-odat' cu soarele în dimineți,

Tu, rugăciunea mea cu dor,
Către Domnul te înalță
Și spune-I clar și-apăsător
Tot ce mi se-ntâmplă în viață.

Spune-I durerile ce sunt
Zilnice mai nou la mine,
Spune-I că al Lui Cuvânt
Nimic nu mai schimbă-n bine.

Spune-I Domnului de sus
Că iubirea-I mi-e străină,
Că de mult n-a mai ajuns
La mine mângâierea-I fină.

Strigă și nu te lăsa,
Glas de vreme obosit,
Poate Domnul va vedea
Cât ești acum tu de rănit.

Fugi, inimă, și-arată
Acelui Tată iubitor,
Că ești în mine sfărâmată
Și nu-ți dă nimeni ajutor.

Strigă către cer la Domnul,
Arată-I lacrimile plânse,
Paguba ce-o aduce focul
Din păcatele nestinse.

Mintea mea, tu, umilită,
Plină de ce nu-i al tău,
Tu, numită cândva fiică,
De Preaputernic Dumnezeu,

Mergi la poala hainei Sale,
Arătând, fără rețineri,
Că și pe noi așa ne doare,
Chiar de suntem niște tineri,

Voi, ochilor, cei obosiți,
De plânsul greu și-amăgitor,
Nu vă-nchideți osteniți,
Chiar de toate acum vă dor.

Continuați în necurmate
Rugăciuni fără puteri,
Să curgeți și zi și noapte,
Fiindcă nu sunteți de fier.

Nu opriți râul durerii
Care curge-n interior,
Nu puneți voi stop privirii
Spre Eternul Creator.

Poate atunci va coborî
Dumnezeu în nor de slavă
Și ori mă va omorî,
Ori mă va salva degrabă.

Căci durerea se-ntețește,
El fiind greu de văzut.
Sufletul se chinuiește,
Fiind acolo jos căzut.

Un tânăr încrezător
Ca cel din vechea povestire,
Acel vrednic luptător,
Doar cu praștia după sine,

Se vede-acum singur, pierdut,
Fără ajutor pe cale,
Neînțelegând, căci a crezut
În Dumnezeul cela tare,

De care toți mărturisesc,
Că poate face orice minune,
Că ne spune-un „te iubesc”,
Cel mai sincer de pe lume.

Totuși, ajutorul, Doamne,
Tu, Atotputernic Domn,
Unde e când nu mai poate
Al Tău copil și cade-n somn?

Să fie oare somn de moarte
Sau doar o pauză pe drum?
Un deces în miez de noapte
Sau o ceață ca de fum?

Lacrima nu mi-e ascunsă
De privirea Ta de sus.
Inima, deși e plânsă,
Se încrede în Tin' Isus.

Nu mă lăsa ca să fiu dat
De rușinea tuturor,
Căci la Tine am strigat,
Făr-a primi ajutor.

Nu mă lăsa, dar, părăsit,
Căci putere nu mai am,
Și curând voi fi găsit,
Cum cândva mă-nfioram:

Pe pat, în cameră întins,
Făr-a mai avea suflare,
Lâng-o foaie unde-i scris
Mesaj de-adio și o floare.